
Cine sunt eu cu adevărat?
M-am născut la Roman, în 1968, într-o familie modestă. Am copilărit în perioada regimului Ceaușescu, iar pentru mult timp nu m-am putut îngriji cu adevărat de mine. Gândurile erau mereu îndreptate către supraviețuire: mâncare, familie, căsătorie, să fiu o soție bună. După această etapă a vieții, și după nasterea fiicei noastre minunate, împreună cu fostul soț, m-am mutat în Italia, unde am locuit timp de 23 de ani.

povestea mea
Perioada din Italia
În Italia, la fel ca mulți alții, am acceptat diverse locuri de muncă pentru a merge mai departe, cu speranța că „într-o zi mă voi întoarce în România ca o câștigătore”. Desigur, lucrurile nu au decurs exact așa cum îmi imaginam. În loc să rămân doar câtiva ani, am locuit acolo timp de 23 de ani. Această perioadă m-a ajutat enorm să cresc, mai ales după ce m-am reunit cu fiica mea și am înțeles cu adevărat ce îmi doream: să-i ofer o viață mai bună având ca model o mamă fericită și împlinită.
Pentru a reuși acest lucru, am ales să mă dezvolt, să mă specializez, să învăț continuu. Această căutare mi-a dat impulsul să devin freelancer, să-mi deschid propria activitate de naturopatie și să am grijă cu dedicare de bunăstarea celor care îmi treceau pragul.
Sunt profund recunoscătoare pentru tot ce am creat în Italia, însă, la un moment dat, am simțit chemarea de a reveni pentru că…

Revenirea ca o câștigătoare
Așa cum am menționat, întoarcerea mea în România nu a fost așa cum mi-am imaginat. Credeam că voi reveni bogaă și împăcată poate doar de sărbători, și că totul se va întâmpla în câțiva ani. Însă viața are darul de a ne surprinde mereu.
M-am întors nu pentru că eram nefericită în Italia, nu pentru că voiam să mă îndepărtez de prieteni sau pentru că mă săturasem de clienții mei. M-am întors pentru că, în adâncul meu, știam că această alegere va crea mai mult in lumea mea.
Și așa a fost. La doar câteva luni după întoarcere am deja o firmă și o activitate care se dezvoltă frumos. Iar Italia rămâne mereu deschisă pentru mine – mă pot întoarce oricând, pentru a revedea oamenii dragi.
Acum privesc spre viitor, către toate creațiile magice și minunate care mă așteaptă.
Ești alături de mine în această călătorie?
Contactați-mă
Aici veți găsi toate contactele mele, locația studioului meu și un formular.
Strada Anton Pann, Bl. 28, 611123 Roman
0750 860 129
MAGDAARAMA@GMAIL.COM
Scrie-mi un mesaj
Pune-mi toate întrebările pe care le vrei